Pentru ca fiecare dintre noi ne dorim sa traim intr-un mediu personalizat pana la cele mai mici detalii avem la dispozitie nenumarate solutii in acest sens. Chiar daca majoritatea implica costuri ridicate si presupun disconfort, exista si optiuni mai practice, iar cei care aleg rulouri exterioare nu vor fi dezamagiti niciodata intrucat au la dispozitie mai multe avantaje.
Mai multa intimitate si securitate
O locuinta trebuie sa indeplineasca mai multe functii, ceea ce nu este posibil in cazul celor amplasate pe strazi aglomerate sau in apropierea marilor bulevarde. Totusi, cu ajutorul rulourilor exterioare se va putea obtura vederea curiosilor, insa se controleaza si gradul de luminozitate ce patrunde in interior, pentru ca oricine sa se bucure de toata intimitatea de care are nevoie. De asemenea, odata ce sunt instalate, rulourile tin la distanta si musafirii nepoftiti intrucat acestia nu vor mai avea ocazia sa patrunda in interior pe calea ferestrelor.
Izolare termica si fonica
Pentru ca sunt din confectionate din aluminiu sau alte materiale similare, acestea sporesc performantele termice cu pana la 20%, ceea ce presupune economii mai mari la incalzire si un efort mai mic pentru a raci aerul in timpul verii. Totododata, izolarea fonica este imbunatatita in aceeasi masura, ceea ce presupune ca zgomotele din exterior vor fi tinute la distanta.
Durabilitate
Aluminiul este un material foarte rezistent, iar durata de viata a rulourilor exterioare este de minim 10 ani, insa aceasta cifra poate fi prelungita considerabil daca sunt respectate toate regulile de intretinere.
Usor de folosit
Clientii au ocazia de a opta pentru un sistem automat sau unul manual de actionare al rulourilor, in functie de buget si de preferinte. Bineinteles ca cel automat este mai costisitor, insa aduce mai mult confort, insa nici cel manual nu este deloc complicat de folosit, astfel ca ramane la alegerea fiecarui client.